Locul 4 la Raliul Clujului
A patra etapă din Campionatul Naţional de Raliuri a adus Skodei Fabia RS locul 4 la grupa A. La ultima etapă de asfalt au fost înscrise în total 75 echipaje... mai departe
Locul 2 la Hunedoara pentru Skoda Fabia RS TDI
A treia etapa a Campionatului National de Raliuri a adus echipajului Ernest Mulner-Eugen Pop locul 2... mai departe

Skoda Fabia RS TDI la Raliul Hunedoarei

Echipajul Ernest Mulner-Eugen Pop este pregătit pentru startul din Raliul Hunedoarei.

În timpul care s-a scurs de la ultima etapă, echipa a lucrat la perfecţionarea maşinii. Astfel, anumite defecţiuni care au dus la pierderea locului III la Reşiţa (climatizarea) au fost aduse în parametrii tehnici. Toţi membrii echipei sunt optimişti şi luptă pentru un rezultat cât mai bun la Reşiţa.

„Abordăm Etapa de la Hunedoara cu mai mult optimism. La Reşiţa am reuşit să facem testele dorite pentru maşina de concurs şi între etape am avut timpul necesar pentru a finaliza lucrările gândite de tehnicianul nostru Puiu Rusu. Un avantaj în plus este că sunt deja la a patra participare în Raliului Hunedoarei, iar acest lucru mă determină să fiu mai sigur pe probele speciale. Sperăm să ne clasăm pe podium la grupa noastră.”(Ernest Mulner, pilotul echipei)

„Raliul Hunedoarei Lukoil este foarte interesant datorită probelor speciale care sunt de mare viteză şi totodată foarte tehnice. Anul acesta 75 de echipaje se vor alinia la start pe un traseu care conţine 15 probe speciale. Se anunţă un raliu în care strategia echipajului şi rezistenţa maşinii de concurs joacă un rol important in finalizarea traseului şi în obţinerea unei pozitii bune în clasament.” (Eugen Pop, navigator)


Despre membrii echipajului

Pilotul echipei, Ernest Mulner (Braşov) este multiplu campion naţional la motocross, deţinând 17 titluri individuale şi 10 titluri cu echipa. În 1994 a obţinut titlul de campion balcanic.

Începând cu anul 2003, şi-a făcut debutul în raliuri, câştigând locul V la grupa A. Ernest Mulner a avut un trend ascendent în competiţiile de raliu. În 2004 a câştigat titlul de vicecampion naţional la grupa A şi de campion naţional cu echipa OMV Rally Team. În 2005, a ocupat locul 3 la Campionatul de Viteză în Coastă al Romaniei (grupa N), iar în 2007 locul 3 la cupa monomarcă Dacia Logan Joe. Ernest Mulner afirmă că “îşi doreşte să-şi îmbunătăţească rezultatele în automobilism cât mai aproape de nivelul obţinut în competiţiile de motocross.”

Eugen Pop, copilot al echipei, este din Câmpulung Muscel şi şi-a făcut debutul în competiţiile de raliu în anul 1979, alături de Rally Club Universitatea Craiova. A câstigat titlul de Campion la Grupa A în 1987 şi titlul de vicecampion la aceeaşi grupa în 6 campionate ale României (1986, 1988, 1989, 2003, 2004, 2005). Timp de 2 ani consecutiv s-a clasat printre primii 10 sportivi ai anului (1987, 1988) iar în perioada 1986 – 1989 a participat în Campionatul European de Raliuri.

“Anul acesta am ales sa mă alătur lui Ernest Mulner, echipei şi sponsorilor care ne susţin. Simt că vom reuşi performanţele scontate, având în vedere maşina şi materialul de care dispunem, cât şi interesul obiectivului propus. Sunt foarte optimist şi încrezator”, afirmă Eugen Pop.

Partenerii care vor susţine echipa Delcar Motorsport la Hunedoara sunt SKODA prin AUTOCORD - dealer autorizat Skoda Deva, CANON Romania, ASTRA Asigurări, Lubexpert (Mobil 1), PORSCHE Bank, AUTONET.